Muzica sufletului

Cred ca exista un moment in viata fiecaruia in care chiar nu mai stii incotro s-o apuci si ce sa faci cu viata ta. Dar eu cred ca asta este o stare indusa de "muzica" indusa la maxim de cei rauvoitori din jurul nostru.



De aceea, pur si simplu trebuie ori sa-ti pui niste doape enorme in urechi pentru a te proteja impotriva lor, ori pur si simplu sa-ti bagi in urechi castile de la mp3 si sa dai play "muzicii sufletului" tau si sa plutesti pur si simplu spre ceea ce simti tu ca trebuie sa faci. Daca vom asculta de muzica majoritatii vom ajunge toti sa ascultam acelasi "gen muzical", al ignorantei si inculturii. Asa ca fiti speciali si nu va axati pe un singur "gen muzical", ci urmati-va propria muzica "sufleteasca" si fiti mandri ca va urmati dorintele pentru ca asta chiar este o prioritate in viata!

Postare din tot sufletul pt V. Nu renunta!

Iubire in bule de spumant

Nu stiu daca faptul ca azi m-am intepat intr-o urzica mi-a alterat creierul ( o scurta escapada de o zi la munte )sau pur si simplu sunt o fire mai iubareata, caci tind sa vad iubire in cam toate lucrurile. De exemplu, astazi am vazut-o in timp ce faceam baie. Am turnat niste spumant in cada si am dat drumul la apa, intre timp am inceput sa ma dezbrac, iar spuma parfumata sa se contureze frumos. Nerabdatoare, ca de obicei, am intrat repede in cada plina deja cu spuma si urmatorul instinct a fost sa ies imediat afara (apa era prea fierbinte), dar nu puteam caci eram plina de spuma, asa ca am dat drumul la robinetul de apa rece pentru a mai echilibra temperatura apei (exact ca intr-o relatie daca te arunci cu capul inainte fara sa verifici inainte "apa", iar primul instinct este sa parasesti relatia, fara sa incerci "sa dai drumul la apa rece").



Asa...apoi am ascultat cum se dizolva spuma cu un sunet destul de enervant as spune, astfel ca m-am afundat in apa si cu urechile si am inchis ochii (in sfarsit, ceva liniste). Cand am iesit la suprafata mai era cam jumatate din spuma initiala, aceasta inca sfaraind grozav. Am privit-o pana a disparut complet si apoi am incercat sa agit apa pentru a reaparea spuma...nu m-am ales decat cu cateva bule ratacite, parca spuma pur si simplu nu mai voia sa apara. (din nou, similitudinea cu o relatie..."spuma" initiala este fabuloasa, doar ca face un zgomot cam enervant; daca o ignori(deci intri cu capul in apa), aceasta va cam diparea; apoi daca o neglijezi complet (privesti cum se dizolva) aceasta va disparea si oricat vei incerca sa obtii aceeasi spuma initiala din aceeasi relatie nu vei izbuti) Apoi iesi din cada, cam sifonat si dezamagit de disparitia "spumei", dar si increzator, caci poate saptamana viitoare faci din nou o baie cu "spuma" desigur daca iti permite timpul.

Buna! Sunt 2 EU...

2 EU...Ei bine fiecare EU are de fapt 2 EU: unul exterior si altul interior. In rare cazuri acestea sunt identice pentru ca suntem al naibi de falsi, (uneori) astfel incat desi EU nostru intrerior simte ceva, noi adoptam un alt EU exterior pentru al ascunde pe cel interior. Poate ca uneori e bine sa te ascunzi, dar te-ai ascuns ieri, te ascunzi azi, te ascunzi si maine, si pana cand te mai ascunzi? Cand acesti EU se vor intersecta?



Astazi Eul meu exterior a fost impecabil as putea spune, dar Eul interior nu stiu cui i l-am lasat, caci parca astazi a cam lipsit din mine. Totul a inceput la metrou, in drum spre scoala. Am asteptat aproximativ 7 minute pe peronul nici prea plin, nici prea gol. Am patruns in vagonul destul de gol, motiv pentru care mi-am permis sa ma asez pe scaun. Am ramas profund dezgustata privind 2 tineri, cica indragostiti. Tipul tocmai ii verifica agenda telefonica si tipa era nervoasa din acest motiv. Nu-i inteleg...unde mai este incredererea? M-am imaginat ridicandu-ma in picioare si incepand sa sustin cauza increderii in iubire, acea iubire pura, simpla, dar magica in acelasi timp. Am renuntat la idee pentru ca nu cred ca mi-ar fi acordat mare atentie si s-ar mai fi uitat ciudat la mine si tot compartimentul. Dupa ceva timp de gandire la unele cupluri pe care le-am tot observat de-a lungul unui timp, cred ca am descoperit ceva comun la aceste cupluri: Sindromul "Te iubesc, dar nu prea". Se manifesta la unul sau chiar la ambii parteneri si consta in spunerea a 2 cuvinte foarte importante (Te iubesc), dar care nu se potrivesc situatiei date, fiind spuse de persoane care nu simt intensitatea celor doua cuvinte. Am incercat sa-mi dau seama (fara prea mari sanse de izbanda) de ce o fac. Cred ca pentru a convinge cealalta persoana din cuplu de asta sau chiar pentru a se convinge pe ei insisi. In fine, bine ca am mers alaturi de ei doar 3 statii.



Apoi m-am amestecat cu actuala carte preferata (presimt ca nu e genul de carte pe care sa o pot uita, deci va ramane preferata). Este o carte extrem de speciala, o carte care mi-a miscat Eul interior, determinandu-ma sa ma gandesc tot mai mult la ea. Astazi am observat ceva foarte interesant si anume, cum incep sa citesc mai departe din ea, ochii incep sa-mi lacrimeze (destul de ciudat fenomen) ochii. Mi s-a mai intamplat sa plang fara sa stiu de ce, dar asta chiar este ceva magic : pur si simplu cartea ii transmite ceva Eului meu interior, iar Eul interior se foloseste de Eul exterior pentru a-mi semnala asta. Ei bine, felicitari Eului meu interior care a reusit astfel sa ma faca sa pretuiesc mai mult cartea. (Mi-a luat cam mult timp sa-mi dau seama pentru ca de 5 zile imi lacrimeaza ochii cand citesc din ea si totusi abia astazi am facut corelatia. Totusi sunt fericita ca am observat ca inca am capacitatea de a fi sensibila si nu ignoranta).

As vrea sa...

As vrea sa existe o persoana in viata mea
Care sa nu ma poata uita indiferent de ce s-ar intampla
Sa-mi ramana aproape intr-o liniste calma
Si sa ma tina in brate precum o mama.

Sa nu fie o liniste apasatoare
Ci una de perfecta conectare
Sa visam din disperare
Si sa plutim usor in uitare.

Sa-mi ia gentil capul intre maini
Ca printr-o magica oglinda
Pur si simplu a ne privi
Si sa constatam vesela ironie.


Sa ma stranga in brate mai tare ca niciodata
O lacrima binefacatoare sa pice indata
De-a lungul obrazului prea alb
La ureche sa-si sopteasca lin: “Te iubesc!”

Dependenta de net si de imbratisari

ATENTIE! Acest articol a fost scris cu o zi in urma...acum am net slava Domnului.

As fi vrut sa nu fiu nevoita sa scriu acest articol, dar iata-ma in fata faptului implinit. Nu am net! O seara fara net e o seara pierduta: nu pot sa blogaresc, sunt obligata sa wordesc si in ziua in care voi avea net sa pastuiesc pe blog. As vrea sa pot sa ma uit pe hi5, poate mi-a mai lasat cineva vreun comentariu, sa stau pe mes, astfel avand posibilitatea sa comunic cu trifoii mei sau sa verific daca EL este online (Vero stie), sa imi iau vreun film sau sa caut ceva pe net. Din pacate, niciuna dintre aceste actiuni nu sunt prea realizabile acum.:( Cred ca ma voi multumi sa fac tema la mate si apoi sa pictez ceva. Daca sunteti cuminti poate va arat si voua. :P
Am citit ceva zilele trecute (unora dintre voi deja v-am impartasit), ceva care mi-a atras atentia (mare lucru) : “Ai nevoie de 3 imbratisari pe zi pentru a supravietui. Dar 15 ti-ar fi suficiente!” B. Tanner. Sper sa va foloseasca si voua la ceva si sa va faca ceva mai fericiti. Eu am primit astazi 11 imbratisari. Yeeee! Desi 1 dintre ele a semnificat cat 10 ;)) (Vero stie again ). De asemenea, l-am salvat pe trifoiul Costi care era la ananghie neprimind nicio imbratisare astazi, eu l-am imbratisat de 2 ori si Vero o data. Good job, Vero! Hey! Tu de cate ori ai fost imbratisat azi? :)

Viata de ieri - Viata de azi - Viata de maine

Incredibil cate schimbari avusesera loc in ultima vreme. Unele schimbari impuse ( profesori schimbati ) si altele care se cereau singure. Ori era impresia ei si incepea sa creada ca sufera de astenie de toamna, ori era adevarat. Ieri era fricoasa, timida si neinsemnata. Asa se simtise. In dimineata aceasta a simtit cu adevarat ca s-a trezit. Ar fi vrut sa mai doarma, dar stia ca trebuia sa mearga la cor, ceea ce pe moment era foarte enervant. Odata ajunsa a observat toate fetele celor prezenti: unele vesele, altele indignate, iar altele deja incepusera sa susoteasca despre ea. Au inceput sa faca vocalizele. In momentul cand a inceput sa cante s-a simtit atotputernica peste tot si toate. Atunci descoperise misterul : desi erau multe neintelegeri intre fetele de la cor, atunci cand cantau nu mai tineau seama de ele, astfel rezulta ceva incredibil de adevarat si de pur. Aceasta era totusi pasiunea lor comuna. In drum spre casa a terminat de citit (spre bucuria Veronicai) o carte foarte speciala pentru ea, pe care (by the way) a crezut ca a pierdut-o de doua ori in cele doua saptamani in care a citit-o. A inceput sa planga la fel de sincer precum un copil mic. Cartea aceea ii oferise in acelasi timp suferinta si veselie, durere, dorinta, admiratie. Stia ca nu o va uita niciodata. Astazi stie ca a revenit la o forma initiala a ei, dar mult imbunatatita si dupa multa vreme, era in sfarsit fericita. Simtea ca a renascut, deoarece isi reluase o parte din activitatile ei preferate. Si-a redescoperit creativitatea de mult pierduta ( Adriana si altii stiu ). Acum era sigura ca orice va fi maine nu o va mai putea impiedica sa faca si sa spuna ceea ce-si dorea cu adevarat. Ii lipseau doua lucruri pentru a fi deplin fericita : o iubire pura si profunda si desigur, a merge la acea activitate care mereu o facea sa-i curga viata-n vene si nu sange: repetitiile la teatru. Costi! Misha! Iulia! Dragos! Lavi! - persoane dragi care spera ca vor ramane dragi...

Imi salut toti trifoii cu 4 foi. Sper ca v-am furat macar un zambet, daca nu o schimbare totala de spirit si vreau sa cred ca a citi pe blog-ul meu este o activitate placuta pentru voi toti si nu o obligatie pentru ca v-am rugat eu. Sper sa va placa articolele ce vor decurge in urmatoarea perioada la fel de mult pe cat imi plac mie.

Pierdere in multime

Era o banala zi de vineri in care tot ce-si dorea era sa treaca neobservata prin multime. Dar stiti si voi cum e: nu prea reusesti atunci cand iti propui asta. Statea pe peronul mult prea aglomerat de lume grabita. Asculta la Mp3 una dintre melodiile ei preferate. Ii placea sa stea pe peron ascultand melodia, astfel formandu-si un strat protector impotriva lumii si sa se uite din cand in cand la ei si sa constate ca o privesc pe furis si cand ea le intoarce privirea isi trantesc privirile curioase in pamant. Mai tarziu, in metrou, observa in refletia geamului aceleasi priviri curioase care o faceau sa zambeasca fara voia ei. Ii placea sa zambeasca in metrou deoarece oamenii nu sunt obisnuiti sa observe fete vesele si asta ii determina sa fie curiosi. Apoi isi ridica brusc privirea si ii vedea in refletia geamului cum isi intorceau capetele. La scoala a invadat-o un sentiment de pierzanie printre atatia adolescenti grabiti. Oare unde voiau sa ajunga? A fost atat de derutata de graba asta incat a scris data pe tabla 4.X. in loc de 3.X., evident fara sa-si dea seama. Ideea e ca suntem prea grabiti si ca uneori trebuie sa stam la semafor, nu sa trecem pe rosu.

Am vrut si chiar am scris despre o fata al carei comportament ma intriga, in acest articol. Dar apoi am realizat ca nu i-am cerut voie. Suntem foarte asemanatoare. In schimb pot spune, cu zambetul pe buze si fara sa regret, ca mi-a oferit o lectie chiar fara sa vrea. Este foarte adevarat ca trebuie sa ne urmam instinctele, pentru ca daca nu le-am urma, nu am mai fi spontani, dar exista anumite instincte care nu sunt tocmai demne de a fi urmate, si anume cele impulsive.
As vrea sa-i multumesc unui trifoi foarte drag, O. pentru sustinere si pentru increderea pe care mi-a redat-o in mine si in cei din jurul meu care merita. Apropo , sa iei si tu un Fervex, poate iti mai trece raceala. Pup. P.S. Poza cu soarele e facuta de mine. :D