luni, 28 septembrie 2009

Cine e de vina?


Pentru muzul meu…


Cum ai putea sa-i rezisti atunci cand, privindu-te in ochi, iti spune abia soptit: “Sunt cel mai fericit om din lume si numai tu esti de vina!” ?

Puteti spune ca nu exista asa ceva, dar eu va contrazic si va zic ca poate exista. In orice caz, merita sa speram la faptul ca fiecare dintre noi il va gasi pe acela care sa-l inteleaga fara sa fie necesare explicatiile, cu care sa nu se plictiseasca niciodata desi stand in tacere pentru ca va veti asculta fascinati bataile inimii. Cum altfel am putea trai fara speranta?

Cum ii poti rezista cand o vezi asteptandu-te imbujorata, cand ii simti mana micuta in mana ta mult mai mare sau cand te joci ca un copil in parul ei lung? Ai fi in stare sa-i cumperi inghetata desi e racita daca ea te roaga insistent. :)



Multi spun sa nu te indragostesti de la inceput de cineva pentru ca poti avea de suferit, dar cum sa nu faci asta atunci cand celalalt iti ofera sufletul lui pe tava zambindu-ti entuziasmat, convins de faptul ca vei face acelasi lucru. :D Si eu chiar cred ca ar trebui sa faci acelasi lucru atunci cand vezi asta, pentru ca daca pornesti cu ideea riscurilor, reperandu-te la experientele neplacute din trecut, pornesti fix cu stangul. E ca si cand iti cumperi o bluza cu un defect pe care il vei observa prea tarziu, probabil atunci cand ai ajuns deja acasa si atunci se iveste amaraciunea.

Cine e de vina pentru toate prejudecatile astea care ne urmaresc zilnic, pentru pasii nostrii stangi? Noi. Noi, pentru ca nu avem mai multa incredere in noi si in cei din jurul nostru. Intr-adevar se poate intampla sa acordam “credit” unei persoane care sa-l risipeasca in vant, dar noi trebuie continuam sa acordam credit pentru ca numai asa ne va fi acordat inapoi la un moment dat.

Ne este greu sa acordam incredere pentru ca nu credem ca o vom primi din partea cealalta si credem ca nu o vom primi pentru ca nu o acordam. E ca un cerc vicios fara scapare. Parca ne temem unii de altii, parca suntem in continua competitie si, incercand sa ne demonstram superioritatea in fata celorlalti, ii putem pierde ca prieteni.

Uf! De la ce pornisem si uite unde am ajuns! Adevarata idee care as fi vrut sa reiasa din articolul acesta ar fi importanta a ceea ce oferim celor din jur pentru ca intr-adevar, la un moment dat, vom culege ceea ce le-am oferit si in functie de caz, vom fi fericiti sau nefericiti. De ce sa nu pornim de la ideea ca putem decide in ce directie sa o ia viata noastra? Pacat ca nu ne invata asta la liceu! Ne-ar fi util. Dar zau nu e greu, dragii mei. Puteti incepe oricand. Trebuie doar sa fiti darnici. Nu zic ca asta vă va face instantaneu fericiti, dar aproximez ca veti fi mai putin nefericiti. :D