vineri, 24 octombrie 2008

Brrr....


Brrr...era mai cald la metrou decat este afara in atmosfera complet uda. Tremur...totusi mi se pare interesant fenomenul de a tremura (desigur ca gandindu-ma la asta uit de faptul ca mi-e frig) deoarece parca este o forma a corpului de a-ti arata ceea ce tu ai observat deja sau nu : faptul ca este frig. In fine, cred ca voi innebuni complet daca mai vad inca o data la metrou la acele televizoare nou-noute reclama la pasta de dinti Blend-A-Med 3D White Luxe sau la Gillete Fusion sau la Milenium Bank si alte prostii.

Astazi m-am trezit fix la 8:27, desi imi programasem ceasul desteptator de la telefon sa sune la 8:33. Ador sa observ perspicatatea corpului meu care stie cam pe la ce ora ar trebui sa se trezeasca. Profitand din plin de cele 6 minute neprogramate, am ales sa deschid geamul si sa privesc pur si simplu cerul...Hmmm...cam innorat si usor cenusiu pentru gustul meu.



De asemenea, il vad pe motanelul meu, Toto, cum ma priveste furios, parca reprosandu-mi pentru a nu stiu cata oara faptul ca iar mi-am pus ceva caiete pe pervazul de pe interior. Pacat ca nu stie ca nu le pun ca sa-l supar, ci chiar pentru binele lui pentru ca incerc sa-l dezobisnuiasca sa mai doarma acolo. Si incerc acest lucru pentru ca odata era geamul deschis si el dormea acolo si sprijinandu-se de plasa,aceasta s-a deschis si el ar fi putut sa cada, ceea ce m-a speriat grozav :D Am crezut ca voi adormi in ora de latina, noroc ca ora dureaza doar 50 min. Ar trebui sa ma apuc de bagajel, caci maine plec in excursie...uneori e bine sa mai iesi putin din rutina zilnica...:)

joi, 23 octombrie 2008

Autoportret...

Astazi am intrat intr-un vagon al metroului nu foarte plin deci mi-am permis sa ma asez pe un scaun . Langa mine se afla o femeie cu fetita sa in brate. In urmatoarea secunda am fost sigura de ce va urma: fata fetitei, inconjurata de doua codite balaie impletite probabil de mama ei, se lumina si atunci am stiut ca va incerca sa atinga cel putin unul dintre lucrurile care atarna de ghiozdanul meu. Si asa s-a si intamplat: s-a aplecat usor privindu-mi intrebator si apoi a atins insigna ce statea bine infipta in textura ghiozdanului, incercand sa-i ghiceasca materialul din care este confectionata. Nu a apucat prea mult timp sa o tina in manute, caci metroul ajunsese la capat si a trebuit sa coboram, insa la plecare mi-a zambit recunoscatoare. As numi asta un fel de nevoie de a simtit lucrurile, de obicei intalnita la cei mici. Si eu am inca aceasta nevoie si mi se pare absolut fireasca. In fine, apoi m-am amestecat prin multimea haotica ajungand la Unirii unde Veronica ma astepta deja de 7 minute. Am iesit impreuna la suprafata si am luat-o agale spre Universitate, intrand pe Lipscani si apoi pe o mica strazisoara care ne-a condus spre Rai, si anume "Hanul cu Tei". Nu stiu daca este de vina poate si aspectul de vechi, dar plimbandu-ne pe acolo in cautare de cartoane colorate pentru ora de educatie plastica, am simtit ceva nemaintalnit pana acum: pur si simplu nu mai voiam sa plec de acolo, as fi vrut sa intru in fiecare magazinas, sa vad fiecare articol, dar timpul nu prea ne-a permis. Insa am avut timp sa-mi achizitionez ceva ce de mult timp imi doream : carbune de desen. Abia astept sa-l incerc intr-un desen viitor. Intre timp la ora de educatie plastica ni s-a impus tema autoportretului pe acele cartoane, ceea ce nu stiu daca m-a bucurat sau nu. In mod normal sunt destul de creativa si imi place sa desenez, dar sala de clasa nu este mereu un cadru potrivit pentru orice. In fine, m-am caznit putin sa nu acord atentie harmalaiei din clasa. Iata ce a iesit :

Model





Inceput de autoportret:

luni, 20 octombrie 2008

Nu stiu inca numele potrivit :D



Exista un pod care te conduce dinspre copilarie spre adolescenta. Fiecare il trece cum poate. Pe partea cealalta ne asteapta o lume total diferita celei pe care am privit-o pana atunci ochi de copil. acea lume are nevoie de oameni cu nobletea-n suflet, iubirea-n inima si speranta in priviri. Tot ce trebuie sa faci este sa incerci sa nu te impotmolesti la mijlocul podului si odata ce ai trecut pe partea cealalta sa ai curajul sa-ti iei viata-n manute si sa inveti sa-ti invingi temerile, dar si sa nu uiti sa visezi...



Era o zi perfect senina. Pur si simplu simtea ca are nevoie de o zi pe care sa si-o dedice ei, ei si numai ei. Astfel si-a luat micutul ghiozdanel, si in micutul ghiozdanel cheile, telefonul mobil, mp3-ul si portofelul in care avea abonamentul la metrou si desigur buletinul. S-a dus in parc, a urcat de-a lungul unui sir relativ lung de trepte si sus a gasit o carare pe care nu o stia acolo, dar era imposibil caci ea fusese de mai multe ori in acelasi loc si nu era nicio carare. Porneste pe cararea sireata si curand se vede deja cufundata intr-o padure intunecoasa. Aceasta avea o pereche de ochi patrunzatori, un nas carn si o gura cu niste buze imense mai mult decat hidoase...A continuat sa mearga astfel vazand langa un copac un mic demon. S-a asezat langa el pe iarba fina. Acesta i-a oferit mana lui, iar ea ii analiza mana precum un copil analizeaza trunchiul unui copac taiat (pentru a-i ghici varsta), o bomboana tocmai primita (incercand sa-i ghiceasca gustul) sau precum un detectiv cazierul unui infractor...

vineri, 17 octombrie 2008

"Iarta-ma! Eram indragostit/a..."


Ce stare de spirit, ce cer de un albastru perfect, ce mancarici in corp, ce tendinta de a fi mai bun cu toata lumea si de a o privi printr-o umbrela uriasa transparenta roz. Aud tot mai multa lume in jurul meu, aproape zilnic exclamand emotionata: "-Sunt indragostit/a!"Cred ca atunci cand esti indragostit uiti ca ti-e foame ori sete (asta pana cand corpul incepe sa-si ceara drepturile de a fi bine ingrijit), pur si simplu parca ai alt cap insurubat de gat si al tau e plecat undeva departe.



Desigur ca fiind neatent la lucrurile din jurul tau incepi sa faci greseli, minore dar tot greseli. Si atunci poate interveni scuza: "Iarta-ma! Eram indragostit si nu stiam ce se intampla." Si totusi, cate greseli poti motiva cu aceasta? Si este oare corect sa iti motivezi greselile dand vina pe seama unui sentiment atat de firesc si de frumos.



Eu nu cred pentru ca asta poate duce la uratirea lui si nu trebuie sa ne pierdem total capul, ci sa ne pastram un minimum de luciditate, astfel incat sa nu ne afectam viata cotidiana (asta insemnand in limbaj parintesc atunci cand parintii afla ca subsemnatul copil este indragostit, sa nu ne afecteze in notele de la scoala), dar eu cred ca poti fi indragostit fara ca aceasta sa aiba efecte neplacute in "viata cotidiana". Tot ce trebuie sa faci este sa iti pastrezi acea cescuta de luciditate.

Acum esti apt pentru a te indragosti...:D Indragosteala placuta tuturor ! :D

joi, 16 octombrie 2008

Muzica sufletului


Cred ca exista un moment in viata fiecaruia in care chiar nu mai stii incotro s-o apuci si ce sa faci cu viata ta. Dar eu cred ca asta este o stare indusa de "muzica" indusa la maxim de cei rauvoitori din jurul nostru.



De aceea, pur si simplu trebuie ori sa-ti pui niste doape enorme in urechi pentru a te proteja impotriva lor, ori pur si simplu sa-ti bagi in urechi castile de la mp3 si sa dai play "muzicii sufletului" tau si sa plutesti pur si simplu spre ceea ce simti tu ca trebuie sa faci. Daca vom asculta de muzica majoritatii vom ajunge toti sa ascultam acelasi "gen muzical", al ignorantei si inculturii. Asa ca fiti speciali si nu va axati pe un singur "gen muzical", ci urmati-va propria muzica "sufleteasca" si fiti mandri ca va urmati dorintele pentru ca asta chiar este o prioritate in viata!

Postare din tot sufletul pt V. Nu renunta!

duminică, 12 octombrie 2008

Iubire in bule de spumant


Nu stiu daca faptul ca azi m-am intepat intr-o urzica mi-a alterat creierul ( o scurta escapada de o zi la munte )sau pur si simplu sunt o fire mai iubareata, caci tind sa vad iubire in cam toate lucrurile. De exemplu, astazi am vazut-o in timp ce faceam baie. Am turnat niste spumant in cada si am dat drumul la apa, intre timp am inceput sa ma dezbrac, iar spuma parfumata sa se contureze frumos. Nerabdatoare, ca de obicei, am intrat repede in cada plina deja cu spuma si urmatorul instinct a fost sa ies imediat afara (apa era prea fierbinte), dar nu puteam caci eram plina de spuma, asa ca am dat drumul la robinetul de apa rece pentru a mai echilibra temperatura apei (exact ca intr-o relatie daca te arunci cu capul inainte fara sa verifici inainte "apa", iar primul instinct este sa parasesti relatia, fara sa incerci "sa dai drumul la apa rece").



Asa...apoi am ascultat cum se dizolva spuma cu un sunet destul de enervant as spune, astfel ca m-am afundat in apa si cu urechile si am inchis ochii (in sfarsit, ceva liniste). Cand am iesit la suprafata mai era cam jumatate din spuma initiala, aceasta inca sfaraind grozav. Am privit-o pana a disparut complet si apoi am incercat sa agit apa pentru a reaparea spuma...nu m-am ales decat cu cateva bule ratacite, parca spuma pur si simplu nu mai voia sa apara. (din nou, similitudinea cu o relatie..."spuma" initiala este fabuloasa, doar ca face un zgomot cam enervant; daca o ignori(deci intri cu capul in apa), aceasta va cam diparea; apoi daca o neglijezi complet (privesti cum se dizolva) aceasta va disparea si oricat vei incerca sa obtii aceeasi spuma initiala din aceeasi relatie nu vei izbuti) Apoi iesi din cada, cam sifonat si dezamagit de disparitia "spumei", dar si increzator, caci poate saptamana viitoare faci din nou o baie cu "spuma" desigur daca iti permite timpul.

vineri, 10 octombrie 2008

Buna! Sunt 2 EU...


2 EU...Ei bine fiecare EU are de fapt 2 EU: unul exterior si altul interior. In rare cazuri acestea sunt identice pentru ca suntem al naibi de falsi, (uneori) astfel incat desi EU nostru intrerior simte ceva, noi adoptam un alt EU exterior pentru al ascunde pe cel interior. Poate ca uneori e bine sa te ascunzi, dar te-ai ascuns ieri, te ascunzi azi, te ascunzi si maine, si pana cand te mai ascunzi? Cand acesti EU se vor intersecta?



Astazi Eul meu exterior a fost impecabil as putea spune, dar Eul interior nu stiu cui i l-am lasat, caci parca astazi a cam lipsit din mine. Totul a inceput la metrou, in drum spre scoala. Am asteptat aproximativ 7 minute pe peronul nici prea plin, nici prea gol. Am patruns in vagonul destul de gol, motiv pentru care mi-am permis sa ma asez pe scaun. Am ramas profund dezgustata privind 2 tineri, cica indragostiti. Tipul tocmai ii verifica agenda telefonica si tipa era nervoasa din acest motiv. Nu-i inteleg...unde mai este incredererea? M-am imaginat ridicandu-ma in picioare si incepand sa sustin cauza increderii in iubire, acea iubire pura, simpla, dar magica in acelasi timp. Am renuntat la idee pentru ca nu cred ca mi-ar fi acordat mare atentie si s-ar mai fi uitat ciudat la mine si tot compartimentul. Dupa ceva timp de gandire la unele cupluri pe care le-am tot observat de-a lungul unui timp, cred ca am descoperit ceva comun la aceste cupluri: Sindromul "Te iubesc, dar nu prea". Se manifesta la unul sau chiar la ambii parteneri si consta in spunerea a 2 cuvinte foarte importante (Te iubesc), dar care nu se potrivesc situatiei date, fiind spuse de persoane care nu simt intensitatea celor doua cuvinte. Am incercat sa-mi dau seama (fara prea mari sanse de izbanda) de ce o fac. Cred ca pentru a convinge cealalta persoana din cuplu de asta sau chiar pentru a se convinge pe ei insisi. In fine, bine ca am mers alaturi de ei doar 3 statii.



Apoi m-am amestecat cu actuala carte preferata (presimt ca nu e genul de carte pe care sa o pot uita, deci va ramane preferata). Este o carte extrem de speciala, o carte care mi-a miscat Eul interior, determinandu-ma sa ma gandesc tot mai mult la ea. Astazi am observat ceva foarte interesant si anume, cum incep sa citesc mai departe din ea, ochii incep sa-mi lacrimeze (destul de ciudat fenomen) ochii. Mi s-a mai intamplat sa plang fara sa stiu de ce, dar asta chiar este ceva magic : pur si simplu cartea ii transmite ceva Eului meu interior, iar Eul interior se foloseste de Eul exterior pentru a-mi semnala asta. Ei bine, felicitari Eului meu interior care a reusit astfel sa ma faca sa pretuiesc mai mult cartea. (Mi-a luat cam mult timp sa-mi dau seama pentru ca de 5 zile imi lacrimeaza ochii cand citesc din ea si totusi abia astazi am facut corelatia. Totusi sunt fericita ca am observat ca inca am capacitatea de a fi sensibila si nu ignoranta).

marți, 7 octombrie 2008

Dependenta de net si de imbratisari


ATENTIE! Acest articol a fost scris cu o zi in urma...acum am net slava Domnului.

As fi vrut sa nu fiu nevoita sa scriu acest articol, dar iata-ma in fata faptului implinit. Nu am net! O seara fara net e o seara pierduta: nu pot sa blogaresc, sunt obligata sa wordesc si in ziua in care voi avea net sa pastuiesc pe blog. As vrea sa pot sa ma uit pe hi5, poate mi-a mai lasat cineva vreun comentariu, sa stau pe mes, astfel avand posibilitatea sa comunic cu trifoii mei sau sa verific daca EL este online (Vero stie), sa imi iau vreun film sau sa caut ceva pe net. Din pacate, niciuna dintre aceste actiuni nu sunt prea realizabile acum.:( Cred ca ma voi multumi sa fac tema la mate si apoi sa pictez ceva. Daca sunteti cuminti poate va arat si voua. :P
Am citit ceva zilele trecute (unora dintre voi deja v-am impartasit), ceva care mi-a atras atentia (mare lucru) : “Ai nevoie de 3 imbratisari pe zi pentru a supravietui. Dar 15 ti-ar fi suficiente!” B. Tanner. Sper sa va foloseasca si voua la ceva si sa va faca ceva mai fericiti. Eu am primit astazi 11 imbratisari. Yeeee! Desi 1 dintre ele a semnificat cat 10 ;)) (Vero stie again ). De asemenea, l-am salvat pe trifoiul Costi care era la ananghie neprimind nicio imbratisare astazi, eu l-am imbratisat de 2 ori si Vero o data. Good job, Vero! Hey! Tu de cate ori ai fost imbratisat azi? :)

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Viata de ieri - Viata de azi - Viata de maine



Incredibil cate schimbari avusesera loc in ultima vreme. Unele schimbari impuse ( profesori schimbati ) si altele care se cereau singure. Ori era impresia ei si incepea sa creada ca sufera de astenie de toamna, ori era adevarat. Ieri era fricoasa, timida si neinsemnata. Asa se simtise. In dimineata aceasta a simtit cu adevarat ca s-a trezit. Ar fi vrut sa mai doarma, dar stia ca trebuia sa mearga la cor, ceea ce pe moment era foarte enervant. Odata ajunsa a observat toate fetele celor prezenti: unele vesele, altele indignate, iar altele deja incepusera sa susoteasca despre ea. Au inceput sa faca vocalizele. In momentul cand a inceput sa cante s-a simtit atotputernica peste tot si toate. Atunci descoperise misterul : desi erau multe neintelegeri intre fetele de la cor, atunci cand cantau nu mai tineau seama de ele, astfel rezulta ceva incredibil de adevarat si de pur. Aceasta era totusi pasiunea lor comuna. In drum spre casa a terminat de citit (spre bucuria Veronicai) o carte foarte speciala pentru ea, pe care (by the way) a crezut ca a pierdut-o de doua ori in cele doua saptamani in care a citit-o. A inceput sa planga la fel de sincer precum un copil mic. Cartea aceea ii oferise in acelasi timp suferinta si veselie, durere, dorinta, admiratie. Stia ca nu o va uita niciodata. Astazi stie ca a revenit la o forma initiala a ei, dar mult imbunatatita si dupa multa vreme, era in sfarsit fericita. Simtea ca a renascut, deoarece isi reluase o parte din activitatile ei preferate. Si-a redescoperit creativitatea de mult pierduta ( Adriana si altii stiu ). Acum era sigura ca orice va fi maine nu o va mai putea impiedica sa faca si sa spuna ceea ce-si dorea cu adevarat. Ii lipseau doua lucruri pentru a fi deplin fericita : o iubire pura si profunda si desigur, a merge la acea activitate care mereu o facea sa-i curga viata-n vene si nu sange: repetitiile la teatru. Costi! Misha! Iulia! Dragos! Lavi! - persoane dragi care spera ca vor ramane dragi...

Imi salut toti trifoii cu 4 foi. Sper ca v-am furat macar un zambet, daca nu o schimbare totala de spirit si vreau sa cred ca a citi pe blog-ul meu este o activitate placuta pentru voi toti si nu o obligatie pentru ca v-am rugat eu. Sper sa va placa articolele ce vor decurge in urmatoarea perioada la fel de mult pe cat imi plac mie.

vineri, 3 octombrie 2008

Pierdere in multime


Era o banala zi de vineri in care tot ce-si dorea era sa treaca neobservata prin multime. Dar stiti si voi cum e: nu prea reusesti atunci cand iti propui asta. Statea pe peronul mult prea aglomerat de lume grabita. Asculta la Mp3 una dintre melodiile ei preferate. Ii placea sa stea pe peron ascultand melodia, astfel formandu-si un strat protector impotriva lumii si sa se uite din cand in cand la ei si sa constate ca o privesc pe furis si cand ea le intoarce privirea isi trantesc privirile curioase in pamant. Mai tarziu, in metrou, observa in refletia geamului aceleasi priviri curioase care o faceau sa zambeasca fara voia ei. Ii placea sa zambeasca in metrou deoarece oamenii nu sunt obisnuiti sa observe fete vesele si asta ii determina sa fie curiosi. Apoi isi ridica brusc privirea si ii vedea in refletia geamului cum isi intorceau capetele. La scoala a invadat-o un sentiment de pierzanie printre atatia adolescenti grabiti. Oare unde voiau sa ajunga? A fost atat de derutata de graba asta incat a scris data pe tabla 4.X. in loc de 3.X., evident fara sa-si dea seama. Ideea e ca suntem prea grabiti si ca uneori trebuie sa stam la semafor, nu sa trecem pe rosu.

Am vrut si chiar am scris despre o fata al carei comportament ma intriga, in acest articol. Dar apoi am realizat ca nu i-am cerut voie. Suntem foarte asemanatoare. In schimb pot spune, cu zambetul pe buze si fara sa regret, ca mi-a oferit o lectie chiar fara sa vrea. Este foarte adevarat ca trebuie sa ne urmam instinctele, pentru ca daca nu le-am urma, nu am mai fi spontani, dar exista anumite instincte care nu sunt tocmai demne de a fi urmate, si anume cele impulsive.
As vrea sa-i multumesc unui trifoi foarte drag, O. pentru sustinere si pentru increderea pe care mi-a redat-o in mine si in cei din jurul meu care merita. Apropo , sa iei si tu un Fervex, poate iti mai trece raceala. Pup. P.S. Poza cu soarele e facuta de mine. :D