Doua mame stau de vorba intr-o statie de metrou.
-Nu stiu ce sa ma mai fac cu copilul asta! Cand ti-e lumea mai draga imi face figura si doarme pe la vreun prieten de care n-am mai auzit pana atunci. Imi scoate peri albi!
-A! Nu te nelinisti! Asta e o nimica toata pe langa ce am aflat eu despre David al meu [ David are aceeasi varsta cu primul baiat. ] Mi-a dezvaluit cineva ca tot imprumuta bani de la prieteni si zilele trecute l-am vazut fumand la un colt de bloc. Serviciu n-are! Sunt tare necajita!
Intervine si o babuta in conversatie si le spune ca “Deh! Asta-i viata! E cate-o oaie neagra in fiecare familie. Ba chiar, doua intr-a mea!”.
Ei bine, iata cuvintele magice la care voiam sa ajung: oaia neagra a familiei.
Haideti sa vorbim despre o familie considerata normala din majoritatea punctelor de vedere: social, financiar, medical etc. Parintii incearca inca de la varste fragede sa-si invete odraslele sa diferentieze binele de rau, lucru care dureaza pana tarziu in viata, caci pornesc de la a-i invata sa nu se joace cu focul, sa nu ude vecinii de la balcon etc. si ajung la a incerca sa-i fereasca de vicii, de anturaje, de orice i-ar putea influenta negativ educatia, in opinia lor.
Nu stiu daca am dreptate sau nu [ Astept sa comentati pe marginea subiectului. ], dar am impresia ca tot mai multi parinti isi considera copiii, in special cei putin trecuti de majorat, oaia neagra a familiei. Se inseala sau nu? Nu cumva aceasta oaie este un mit? Mie nu mie se pare ca exista cu adevarat, ci asta este denumirea pentru faptul ca un membru al familiei este diferit de ceilalti. In ce sens diferit? Diferit in gandire despre haine, despre muzica, despre orice neobisnuit care ii determina pe ceilalti sa-l vada diferit. Dar daca nu el este oaia neagra?
Diferit nu inseamna neaparat rau. Poate restul familiei este o turma de oi negre si el e una gri. :)
Ajungem la o etapa in care ne dorim libertate si independenta, sau macar senzatia de libertate si independenta, cu orice pret. Din simplul motiv ca vrem intimitate, nu ne mai convin regulile in ceea ce priveste ordinea in camera, ora de venit acasa, in orice caz toate acestea si multe altele ne determina sa ne dorim independenta. Problema este ca in majoritatea cazurilor, nu-ti permiti sa pleci de acasa de atat de devreme, din cauza resurselor materiale [ Excludem copilasii de bani gata. ].
Existand aceasta problema, trebuie sa mai convietuim ceva ani buni cu parintii inainte de a ne permite o locuinta personala. Dar cum sa convietuiti in armonie atunci cand tu vrei sa mergi la party-uri care dureaza toata noaptea si lor li se pare absurd, camera ta trebuie sa fie imaculata si va certati aproape zilnic din te miri ce? Simplu, dar dificil in acelasi timp. Secretul sta in toleranta. Numai daca fiecare tabara va fi mai toleranta, puteti deveni o echipa. Hai ca nu facem febra musculara daca ne ducem sosetele mudare pana la cosul de rufe, daca plimbam cainele si poate, vazand bunavointa din partea noastra, vor muta ora de intrat in casa putin mai tarziu.
