luni, 5 octombrie 2009

Sclavul Soarelui

Ce s-ar intampla daca maine ar muri Soarele? Sa zicem ca in seara asta mergem la culcare si maine dimineata Soarele refuza sa rasara. S-a saturat sa ofere caldura si lumina atator oameni care distrug echilibrul ce ne-a fost oferit neconditionat. Oare si-ar face cineva griji pentru absenta Soarelui? Cei bronzati si-ar purta bronzul ca pe cea mai dulce dintre amintiri si ca pe cel mai merituos trofeu.

Dupa ce ne-am lua privirea de la cer si ne-am reveni din uimire, probabil am incepe sa ne punem intrebari. Cum ne descurcam noi fara Soare? Unele tari se bazeaza aproape total pe Soare pentru energie electrica si luminoasa, utilizand panouri solare. Lor sigur le-ar fi cel mai greu, dar chiar mai departe de necesar, ne-am putea obisnui sa traim fara Soare?

Am putea accepta sa vedem numai nori, picaturi de ploaie si fulguieli timide albe?
Sunt sigura ca am fi raciti mult mai mult des, am sta mult mai mult in casa si am fi mult mai des deprimati fara Soare.

Uneori, cand esti trist, un cer insorit iti poate ridica infinit moralul. :)

Fara Soare parca nici vacanta de vara (acum pe sfarsite), nu si-ar mai avea rostul pentru ca nu mai exista vara in sine. Iti dai seama? Nu mai mergem la mare, sau daca mergem nu ne scaldam in ea, nu ne mai ingropam in nisip, nu mai mergem pe strand, nu mai purtam haine subtiri.

Ma intrebam intr-o vreme ce parere ar avea niste nepamanteni daca ar veni pe Pamant si ar nimeri pe o plaja plina. Varianta cea mai plauzibila pe care am vazut-o este ca ar ramane socati de cat de ridicoli suntem. Pe bune, stam ore intregi, adeseori nemiscati, asteptand o reactie naturala, de protejare a pielii: bronzul. Adoram asta, sa ne incingem trupurile pana aproape ne prajim. Si de ce facem asta? Pentru ca bronzul arata bine, este sexy, pentru ca ne place sa ne admiram si sa fim admirati. Deci totul porneste din dorinta de a avea un aspect fizic cat mai placut pentru ca oamenii frumosi au numai de castigat, nu?

Ah, suntem sclavii Soarelui!

luni, 28 septembrie 2009

Cine e de vina?


Pentru muzul meu…


Cum ai putea sa-i rezisti atunci cand, privindu-te in ochi, iti spune abia soptit: “Sunt cel mai fericit om din lume si numai tu esti de vina!” ?

Puteti spune ca nu exista asa ceva, dar eu va contrazic si va zic ca poate exista. In orice caz, merita sa speram la faptul ca fiecare dintre noi il va gasi pe acela care sa-l inteleaga fara sa fie necesare explicatiile, cu care sa nu se plictiseasca niciodata desi stand in tacere pentru ca va veti asculta fascinati bataile inimii. Cum altfel am putea trai fara speranta?

Cum ii poti rezista cand o vezi asteptandu-te imbujorata, cand ii simti mana micuta in mana ta mult mai mare sau cand te joci ca un copil in parul ei lung? Ai fi in stare sa-i cumperi inghetata desi e racita daca ea te roaga insistent. :)



Multi spun sa nu te indragostesti de la inceput de cineva pentru ca poti avea de suferit, dar cum sa nu faci asta atunci cand celalalt iti ofera sufletul lui pe tava zambindu-ti entuziasmat, convins de faptul ca vei face acelasi lucru. :D Si eu chiar cred ca ar trebui sa faci acelasi lucru atunci cand vezi asta, pentru ca daca pornesti cu ideea riscurilor, reperandu-te la experientele neplacute din trecut, pornesti fix cu stangul. E ca si cand iti cumperi o bluza cu un defect pe care il vei observa prea tarziu, probabil atunci cand ai ajuns deja acasa si atunci se iveste amaraciunea.

Cine e de vina pentru toate prejudecatile astea care ne urmaresc zilnic, pentru pasii nostrii stangi? Noi. Noi, pentru ca nu avem mai multa incredere in noi si in cei din jurul nostru. Intr-adevar se poate intampla sa acordam “credit” unei persoane care sa-l risipeasca in vant, dar noi trebuie continuam sa acordam credit pentru ca numai asa ne va fi acordat inapoi la un moment dat.

Ne este greu sa acordam incredere pentru ca nu credem ca o vom primi din partea cealalta si credem ca nu o vom primi pentru ca nu o acordam. E ca un cerc vicios fara scapare. Parca ne temem unii de altii, parca suntem in continua competitie si, incercand sa ne demonstram superioritatea in fata celorlalti, ii putem pierde ca prieteni.

Uf! De la ce pornisem si uite unde am ajuns! Adevarata idee care as fi vrut sa reiasa din articolul acesta ar fi importanta a ceea ce oferim celor din jur pentru ca intr-adevar, la un moment dat, vom culege ceea ce le-am oferit si in functie de caz, vom fi fericiti sau nefericiti. De ce sa nu pornim de la ideea ca putem decide in ce directie sa o ia viata noastra? Pacat ca nu ne invata asta la liceu! Ne-ar fi util. Dar zau nu e greu, dragii mei. Puteti incepe oricand. Trebuie doar sa fiti darnici. Nu zic ca asta vă va face instantaneu fericiti, dar aproximez ca veti fi mai putin nefericiti. :D

vineri, 21 august 2009

Duş?

Telefonul suna tot mai insistent si tot mai insistent si ea tot nu-l gasea prin mormanele de pungi de cadouri de pe podea. Fusese ziua ei in ziua precedenta. Il gaseste deja oprit sub un ambalaj cu inimioare rupt…iar Adela. Nu putea s-o sune acum caci ea nu poate sta locului atunci cand vorbese la telefon, iar in momentul de fata nu avea loc sa se plimbe prin camera.
Dupa indelungi eforturi reuseste sa elibereze podeaua si o suna pe una dintre prietele sale de suflet, Adela. Deja se intunecase afara.
- Alo? raspunse ea somnoroasa.
- Ce faci mai? Dormi?
- Pai ce altceva sa fac asteptand sa ma suni..
- Ehh…Stii si tu..ordine prin camera…chestii de igiena personala...
- Awch! Nasol…
- Linisteste-te! In niciun caz duş! Nu se accepta duşul!
- De ce? intreba pe un ton atat de dragalas incat Mirela aproape isi imagina expresia fetei. Ce te-a mai apucat de data asta?
- Aaa…nimic.... miros a el…..si mi-ar placea sa pastrez asta…..macar o noapte….
- A, ok! raspunse plictisita ca o vaca care rumega de juma` de zi. Deci maine o sa te speli, nu? intreba vrand parca sa o atentioneze ca va avea ea grija sa se spele totusi.
- Da mah! si un suras copilaresc ii scapa involuntar.
- Ce e? Verificam doar, se scuza timid.
Acum Mirela radea cu tot corpul avand in minte imaginea fiecarui muschi facial mirat al Adelei. Dupa asta toata ziua i se derula in fata ochilor.
Se trezi devreme, matinala ca de obicei, desi dormise putin, agitata fiind din cauza lunii pline. Motanul ei casca lenes la picioarele ei dupa care se ridica tantos si se ghemui in bratele ei torcand zgomotos. Uneori i-ar fi placut sa se poata lipsi de actiuni precum dormitul sau mancatul pentru ca i se parea ca-i ocupa prea mult timp din zi, asta oricand in situatia in care nu dormea mai mult de 6-7 ore pe noapte. In fine, dupa micul dejun privi fara ganduri pe fereastra. Nu voia sa citeasca cartea despre viata politica in vremea lui Cicero, nu voia sa iasa afara, nu voia sa se uite la televizor, o enerva asta. De obicei, se uita fascinata la reclame, si atat. Incepu sa-si pieptane uriasul motan de 8 kg, pe nume Tomy, companionul ei de mai bine de 10 ani si privindu-l fericit cum se intinde sub perii pieptanului, se simti si ea fericita.
Deodata se trezi pe un lac, intr-o barca. O barca, doua trupuri, o minte si o inima. Era soare si ii placea asta la nebunie. Ei nu-i era cald nici macar vara cand era canicula. Se simtea exact in elementul ei, mai ales fiind si in preajma lui. El s-a oprit din vaslit cand au ajuns sub o salcie si i-a cuprins fata intre mainile lui mari. Cat ii place sa o priveasca, sa-i observe fiecare celula a fetei si a buzelor. Toate il cheama la ea si el le urmeaza, caci zambetul ei inocent este tot ce are nevoie pentru a fi fericit.
Ea privi usor dezgustata apa verde a lacului. El baga imediat de seama si incepu sa rada. Ea n-ar face baie in apa aia nici mancata de termite, el da, probabil chiar cu termitele daca ar fi posibil.
Peste cateva ore copacii ii zaresc sub o umbrela. Norii isi cern amarul cu fiecare clipa tot mai indarjiti astfel incat deja sunt uzi leoarca la picioare, dar nu le pasa. Merg pe trotuar tinandu-se de mana sub umbrela rosie. Ea se opreste si se intoarce catre el, ii zambeste tandru, el ii cuprinde talia subtirica si o ia in brate…
- Hey! Mirelaaaaaaaa? Vorbesc singura sau ce naiba?!!
- Aaa….scuza-ma…mi-a…plecat mintea…
- Mda, stiu…..Ai idee a cata oara e saptamana asta? Ei bine, eu am!
In camera se facu o liniste surprinzatoare, perturbata doar de tonul telefonului inchis in nas.



marți, 21 iulie 2009

Ishtar - Comme toi (As you are)

O voce calda si niste versuri bine alese au in comun rezultatul: o melodie care iti aduce linistea in suflet si zambetul pe buze indiferent daca te gasesti dupa o zi intreaga de stat la plaja sau de alergat prin nebunia orasului cu treaba.

Fiecare simte si descrie iubirea altfel, fiecare o mirosim altfel, dar toti stim atunci cand e deosebita si atunci parca nimic nu poate sa o curme. Desigur, fiecare iubire este deosebita in felul ei. :D

Ei bine, mie iubirea imi miroase a ciocolata, a mar verde, a piersica, dar si a putina nicotina. Soarele bland al diminetii imi inspira iubirea, dar la fel si aceasta melodie speciala pentru cei sensibili si puternici in acelasi timp: “Comme toi“.

http://www.youtube.com/watch?v=z3qo10PCLb4&eurl=http%3A%2F%2Fwww.viatadeliceu.ro%2Fpoveste-de-dragoste%2Fishtar-comme-toi-as-you-are%2F&feature=player_embedded

miercuri, 10 iunie 2009

Gata scoala...

Ce faci atunci cand ti-e prea dor de prea multe lucruri si persoane, si-ti vine s-o iei la fuga, dar nu stii incotro si nici nu ai cum?

"Scrii o carte." mi-a sugerat o prietena, dar inca nu ma vad in stare sa scriu o carte.

Un prieten crede ca-s pedepsita. Nu stiu daca sa-i dau dreptate sau nu. Stiu ca nu sunt chiar usa de biserica, dar nici prea multe rele nu cred c-am facut si totusi uite ca s-a intamplat.

De o luna si o saptamana n-am mai iesit deloc din casa decat pe la doctor. La inceput, cand stiam ca toata chestia asta va dura doar doua saptamani, am crezut ca voi muri, metaforic vorbind.

Noroc ca apucasem sa dau toate tezele si in principal, aveam note. Mi-e dor pana si de mers la scoala. Nu mi-ar pasa daca as da 3-4 teste zilnic, tot m-as duce.

Ce-am patit, Domne`? Mi s-a recomandat repaus doua saptamani sub diagnosticul de osteocondrita, dupa ce am acuzat dureri puternice la piciorul stang. Dupa o saptamana si jumatate mi l-au pus in gips pentru ca nu era nicio ameliorare in urma tratamentului. Dupa o saptamana si cateva zile a inceput sa ma doara si dreptul, mai puternic decat stangul. Dupa doua saptamani de stat cu piciorul stang in gips am fost la doctor si mi l-au scos, insa mi l-au pus pe dreptul. Facusem fractura de cuboid, asta topaind pana la toaleta si bucatarie.
Nu voi detalia si mai mult motivele medicale pentru ca si doctorii sunt inca nehotarati, mai ales in privinta piciorului stang. Mai am inca o saptamana de stat cu dreptul in gips. Deci, in total voi avea o inactivitate aproape totala de o luna si jumatate.








Cum m-am schimbat eu in luna asta?

Am reinceput sa cant la chitara, sau mai bine zis sa incerc, lucru pe care il neglijasem.





La inceputul problemei, profa de teatru, cunoscandu-mi firea, mi-a spus:
"Las` ca-ti prinde bine ca asa te mai maturizezi si tu!"
Am ras si nu prea am crezut-o, dar acum ii dau dreptate in totalitate. E si asta o chestie, sa te izolezi, de voie sau de nevoie, de prieteni si de toata activitatea ta.

In mod normal, se cerea doar izolarea de activitate, dar in cazul meu se intelege si cea de prieteni. Din nou, ma autoconsider ciudata. Eu nu vreau sa-mi vad prietenii atunci cand nu ma simt bine. Stiu ca prietenul adevarat ti-e aproape si la bine si la rau, dar nu suport gandul.

M-am suportat greu in primele zile. Dupa ce te obisnuiesti sa nu stai aproape deloc singur, doar cu tine si gandurile tale, ai un soc cand te trezesti singur in camera ta cam trei sferturi din zi.
Am gandit tot ce ramasese negandit intre repetitiile la cor, teatru, teorie teatrala sau orele de la scoala si interminabilele teme pentru acasa.
Chiar glumea o prietena spunandu-mi ca macar asa sunt intr-o bine meritata pauza, pe care nu mi-as fi luat-o singura nici in ruptul capului.
Trebuie sa recunosc ca are dreptate. [ Intre timp, am invatat sa recunosc cand cineva are dreptate sau nu.]
Acum sunt mai calma, mai impacata cu mine ca oricand si risc sa devin cinefila.
Am gasit o portita spre a mai omori timpul: filme si carti. Imi place.

In ultimul rand, am privit mai mult lumea de la geam si acum sunt si mai indragostita de Bucuresti, in contrast cu majoritatea locuitorilor sai.






Cred ca tine si de puterea caracterului fiecaruia sa treci "nesifonat" prin izolare.
Izolarea e groaznica si te face sa fii netolerant si rautacios.

Poti fi in acelasi timp criminalul insetat de propriul sange sau salvatorul ingrijorat de soarta ta. Depinde ce alegi.

sâmbătă, 30 mai 2009

Dar tu cine esti?

Eu sunt eu, dar nu eu tu, ci eu eu.



























sâmbătă, 23 mai 2009

miercuri, 13 mai 2009

Wish list


- sa scriu mai frumos decat scriu in prezent;
- sa pictez mai mult si mai realist;
- sa invat sa cant "Ana" la chitara;
- sa port mai putine masti;
- sa citesc cartile pe care mi-am propus sa le citesc;
- sa ascult cat mai multa muzica si cat mai diversa;
- sa nu-mi dezamagesc prietenii;
- sa scriu articole interesante pe www.viatadeliceu.ro;
- sa vad numeroasele filme care mi-au fost recomandate;
- sa nu-mi pierd optimismul in nicio situatie;
- sa-mi inteleg parintii;
- sa-mi cumpar si sa citesc mai multe carti de filosofie si psihologie;
- sa scap de prejudecati;
- sa fiu mai sincera si ferma cu mine insami;
- sa-mi iubesc "babuta" la teatru;
- sa-mi acord mai des momente exclusiv ale mele;
- sa inteleg ce nu poate fi schimbat;
- sa fiu la mare de ziua mea si sa privesc rasaritul;
- sa-i alint mai mult pe Totto si Bella;
- sa nu-mi pese de ce nu merita sa-mi pese;
- sa am energia si ambitia necesare realizarii dorintelor mai sus mentionate.

duminică, 3 mai 2009

luni, 27 aprilie 2009

Ea il privea rugator. El nu suporta privirea asta. Ii lua capul micut intre palme si o privi indelung in ochi. Erau rosii, dar totusi atat de dulci. Lacrimile isi facusera veacul acolo. Ii tremurau mainile. Nu s-a putut abtine si a sarutat-o. Ea ceda. Despartirea buzelor a fost brusca. Il musca de buza. Sangele cald se prelingea pe fata demna de dispret. Il impinse puternic in piept. El s-a indepartat disperat. Isi trecu degetele haotic prin par. Era nepieptanat. Siroaiele ei de lacrimi nu-l induiosau deloc.
- De ce te-ai mai intors? il intreba printre sughituri. De ce n-ai ramas la ea?
- Te iubesc.
- Nu, nu ma iubesti. Tot ce vrei este trupul meu.
- Ti-am spus de la primul sarut. Nu sunt barbatul unei singure femei. Am fost candva...
- La dracu` cu toata treaba asta! urla o voce din adancul ei. Nu-i mai pasa de nimic. Avea nevoie de aceasta eliberare.
De ce iti cauti justificari in trecut? Nu esti decat un las! Fugi de iubirea adevarata ca sa ti-o tragi cu tot felul de...f.... Ii era greu sa le numeasca femei.
El tacea. Ea ar fi vrut ca el sa-i vorbeasca. Se inserase. Doar tremurul unui trup femeiesc mai tulbura vraja noptii.

vineri, 24 aprilie 2009

Azi, vineri...

Este un azi, un azi insorit, un azi, vineri, insorit. Nu-mi place vinerea. Este nehotarata si ciudata si-mi miroase a femeie nemaritata. Incheie saptamana lucratoare, dar deschide weekendul. Pe mine ma deruteaza chestia asta.

E1: Te vreau azi. [emotie]
E2: Eu nu te vreau azi. [plictis]
E1: Nu ma vrei azi? [dezamagire]
E2: Nu, nu te vreau azi. [calm]

A doua zi...

E2: Te vreau azi! [siguranta]
E1: De ce ma vrei azi? [confuzie]
E2: Pentru ca nu te-am vrut ieri!? [naturalete]
E1: Azi nu te mai vreau eu. [indignare, orgoliu]
E2: Nu ma vrei azi? [disperare/uimire]
E1: Nu, nu te mai vreau azi. [satisfactie]

Un joc foarte stupid de cuvinte, dar care mi-a inseninat ziua de vineri.
Ghici! Care dintre E este fata si care baiatul?


vineri, 10 aprilie 2009

Botosani, venim !

In sfarsit am reusit sa inchid trolerul. Motanul ma priveste usor dezamagit. Chitara sta culcata pe pat. Toate celulele corpului au luat-o razna. Luna este plina si rosie. N-am mai vazut-o niciodata asa. Imi place. Memoria imi joaca feste. Incerc sa-mi amintesc cum a fost anul trecut. Cred ca anul trecut nu-mi faceam atatea griji, iar acum nu stiu de ce mi le fac. Paradoxal. [imi place cuvantul asta] Anul acesta m-am pregatit mult mai mult decat anul anterior. Nevroza nu-mi da pace orice-as face. As putea spune ca deja m-am obisnuit. Mi-e foarte greu sa stau locului. Cateva versuri in mintea mea isi fac de cap:

"Nu-mi strigati ce sa fac,
Fiindca timpu-i un ac
Iara noi suntem ata din el!"

Asta este unul dintre lucrurile care imi displac profund: sa mi se spuna sau impuna ce sa fac. Stiu ca inca nu am discernamant, dar vreau sa prind lucrurile din mers. Vreau mult, foarte mult sa ma concentrez, sa nu pierd nimic din vedere, sa fiu foarte atenta.

Latina in exces poate avea ca efecte tulburari severe in comportamentul oamenilor! :)) Insa mereu am incercat sa vad partea frumoasa a oricarui lucru. De aceea, in incheiere, va impartasesc o expresie extrem de simpatica, ba chiar cea mai simpatica din cate am intalnit: "I in crucem!". Tradusa ad litteram nu are sens, dar in traducere libera inseamna "Du-te de te spanzura!". :) Este data in dictionar la verbul eo, ire, ivi, itum [a merge].


joi, 2 aprilie 2009

Verb latin

Febra olimpiadei m-a cuprins mai devreme decat ma asteptam. Nu mai am somn, nu mai am liniste, uit sa beau apa cand mi-e sete. Un musuroi numeros ma mistuie pe dinauntru. Cand ma apuc de tradus musuroiul ia pauza. Cand iau eu pauza incepe iar musuroiul. Acum sunt in pauza. Vreau sa va vorbesc despre un anumit verb latin. Este preferatul meu. Formele de dictionar ale acestuia sunt:

adolesco, adolescere, adolescevi, adultum

Traducerea formelor este urmatoarea:

cresc, a creste, am crescut, pentru a creste / ca sa creasca / crescut(*)

(*)Cea din urma forma, si anume cea care reprezinta modul supin, are 3 traduceri deoarece acestea difera in functie de context.

Mie mi se pare foarte fireasca evolutia sa ca verb. De exemplu, particiu perfect al verbului, "adulescens, adulescentis", a dat in romana cuvantul adolescent, iar modul supin, "adultum", a dat cuvantul adult, care coincide oarecum cu traducerea: deja crescut.

Imi place mult sa observ cum au evoluat cuvintele de-a lungul vremii. S-a sfarsit pauza.

"Alea iacta est!"

sâmbătă, 28 martie 2009

Feeling myself...

Mi-am facut baie joi noaptea. Nu a fost o baie obisnuita. Mai intai m-am eliberat de inele si de inutilele haine, mi-am luat prietenul spumant de baie si am pasit in lumea fierbinte. Dupa ce cada a fost plina, am oprit curgerea zgomotoasa a apei. Am stat cateva clipe privind tacutul atat de nefiresc. La randul lui m-a privit uimit. M-am cufundat total sub apa ascunsa de spuma. Nici nu stiu cat timp a trecut asa, dar stiu ca la un moment dat, fiind cu urechile in apa, mi-am auzit inima batand. Au fost printre cele mai frumoase clipe din viata mea.


Eu: Hey! Nu-mi vine sa cred. Tu chiar esti aici!
Inima mea: Dar unde credeai ca sunt?
Eu: Uhm...la un El? [naivitate]
Inima mea: Credeam ca m-ai recuperat.
Eu: Asa se pare. Si totusi, ce te zbati atata?
Inima mea: Cum adica? Stii bine ca nu pot sta locului.
Eu: De ce?
Inima mea: Pentru ca tu m-ai invatat sa fiu asa. Tu ai decis sa iubesti lumea, chiar daca adeseori nu merita. Dar eu nu aleg cine merita si cine nu.
Eu: Stai putin ca nu inteleg! Cine detine controlul aici? Eu sau tu? Tu sau eu?
Inima mea: Control? Ce-i asta? Eu n-am mai auzit de asa ceva pana acum. [sincera uimire]
Eu: Chiar nu am acum chef de explicatii. Mi-e foame...dar mi-e prea lene sa mananc...[plictis]
Inima mea: Te rog...
Eu: Of........bine. Stai sa ma gandesc putin...........Ok. Atunci cand nu-ti pasa de controlul situatiei traiesti, iubesti, simti totul fara limite, fara reguli si adeseori iti pierzi total ratiunea, iar in final probabil, inima.
Inima mea: Aaaaaaa, gata stiu! Asa m-ai pierdut si tu pe mine!
Eu: Si pe mine si pe tine...Stiam eu ca esti desteapta....
Inima mea: Mersi...[vizibil emotionata]. Dar eu cred ca este frumos sa iubesti fara limite...
Eu: Si eu, dar uneori e nociv...[regret]
Inima mea: Ei, lasa asta ca nu conteaza. Important este ca acum m-ai auzit in sfarsit. Ce ai de gand sa faci?
Eu: Trebuie sa fac ceva anume?
Inima mea: Hai ca stii la ce ma refer.
Eu: Mi se pare mie sau incerci sa ma manipulezi? [paranoica]
Inima mea: As zice ca nu ti se pare. [zambet ludic]
Eu: Nu vei reusi. Nu vreau sa mai simt. Lumea nu mai simte! Eu de ce sa simt?
Inima mea: Nu fii prostuta! [ironica]
Eu: Dar nu sunt. Lasa-ma-n pace!
Inima mea: Trebuie sa simti! Astfel esti diferita! [disperare]
Eu: Hey! Nu tipa la mine! Cine te crezi?
Inima mea: Nu fii rea cu mine...sunt.......sunt inima ta!
Eu: [incurcata].....Ma....ma mai gandesc daca te las sa simti...
Inima mea: Offfff........

Am iesit ca arsa din apa. Cat tupeu pe ventriculul ei! Am revenit la inele, la inutilele haine, la spatiul meu...
Ralf si Totto ma asteptau in pat...
























Eu = ratiunea;
Inima mea = se intelege :D.

sâmbătă, 14 martie 2009

Indepartare / Propriile "De ce?"-uri

N-am mai fost de ceva vreme pe aici. Mi-a fost dor si nu mi-a fost. E normal ca cu fiecare zi sa ai tot mai multe dileme?

De ce iubim lucrurile pe care nu le putem avea?
De ce gresim fara sa vrem asta?
De ce suntem innebuniti de parfumul ademenitor al perfectiunii?
De ce ne multumim cu prea putin?
De ce pierdem lucrurile de care am fost cei mai siguri?
De ce fugim de responsabilitati?
De ce nu stim sa apreciem singuratatea atunci cand o avem si ne-o dorim enorm atunci cand suntem invadati de corpurile lumii din exterior?
De ce traim daca nu realizam nimic util?
De ce am uitat sa privim in jur, sa ne privim unii pe altii?
De ce ocolim munca intelectuala?
De ce adeseori traim cu gandul in viitor si nu in prezent?
De ce vrem sa vorbim cu oameni care nu sunt dispusi sa ne asculte?
De ce nu putem trai in armonie cu natura, din moment ce am invatat sa zburam mai sus decat pasarile si sa ne adancim mai mult decat pestii?
De ce ascultam aceeasi melodie la infinit si nu ne plictisim de ea?
De ce revenim mereu la trecut?
De ce ai chef de vorba exact atunci cand nu ai cu cine vorbi?
De ce ne incapatanam sa ne facem neintelesi?
De ce ne complicam existenta cu intrebari stupide precum "De ce?"
De ce ne place sa ne mintim singuri?
De ce ne indragostim de persoane nepotrivite noua?
De ce nu mai am rabdare sa fac si ceea ce nu-mi place?
De ce iubesc un fir de par?
De ce ma gadil ingrozitor si unele persoane nu se gadila deloc?
De ce imi place sa citesc?
De ce nu mai stiu ce voiam sa scriu initial?

miercuri, 25 februarie 2009

un Eu...



Zambet jucaus al degetelor...

Sunt Eu. Esti Tu. Am fost Noi? As vrea sa scriu. N-as vrea, dar am plans. "Zmeul" e de vina, caci a zburat.
Am ajuns acasa. Mi-ai lipsit, Muschi. Ti-am simtit corzile infipte in degete toata ziua. Ma imbratisai cu atata ardoare incat nici eu nu mai voiam sa-ti dau drumul. Nu voiam sa cazi...
Daca-as musca dintr-un mar el si-ar aminti apoi de mine?
Exista oameni care sunt frumosi cand plang?
O tigara aprinsa stinge un dor pentru unii.

carbune negru...mar rosu...praf de iubire...

Suntem doar 2 straturi de oja si nimic mai mult. Unul principal si altul dat mai cu grija caci acela se vede. Paleta de culori este bogata, iar noi le adoptam pe cele mai ciudate pentru a soca, impresiona etc. Eu vreau o culoare ce nu exista. Nu vreau sa fie ciudata. Vreau doar sa fie a mea...

duminică, 22 februarie 2009

Haotic...


Prea multe ganduri se primba incaltate in mintea mea. Unul are pantofi roz cu tocuri cui de 11. De asemenea, tinuta este alcatuita dintr-o rochita cu volanase numai buna de dat jos in primele 3 secunde de la intrarea in dormitor. Este al naibii de focoasa.
Altul este un EMO nenorocit si lenes care ar vrea sa-si planga de mila, dar e prea ocupat sa fure arta machiajului de la tipa misto.
Altul este un motan gras si arogant care se freaca si picioarele lungi ale tipei. Vrea mancare.
Altul este o scolarita decenta, dar cocheta. Are parul impletit intr-o coada mare si puternic stransa. Are unghiile de lungime medie si date cu lac incolor.
Un muncitor mediocru si puternic mirosind a transpiratie li se alatur indata.
Un intelectual vorbeste la telefonul performant trimitand un email pe laptop, asteptand un mesaj pe cel de-al doilea telefon. Este imbracat la costum si cravata.
Un adolescent cu par roscat si o multitudine de pistrui pe fata isi repeta un discurs pe care trebuie sa-l tina la scoala.
O adolescenta agitata contempleaza de cateva ore bune o chitara clasica si nici macar nu stie ce sa simta.
Un baiat slabut cu sireturile dezlegate incearca sa deseneze un sotron in fata unei scari a blocului, dar niste babe tipa la el caci sotronul se vede urat chiar la intrare.
La un moment dat toti se aduna si pornesc intr-un mars zapacit si treptat distrugator.
O fata cu ochi verzi nehotarati ii priveste incantata si dezgustata in acelasi timp.