Unghiile-mi sunt cufundate intr-un rosu pur, parul intr-un prosop calduros, iar sufletul deja in lumea viselor...dar nu puteam patrunde total in aceasta lume daca nu ieseam, mai intai, din cea reala. Iata iesirea mea:
omul told me : "only people we know may know our weakness because only they will take care of us"
Nu demult, m-am gandit la ceva asemanator spunanadu-mi faptul ca atunci cand incepi sa cunosti cu adevarat o persoana este inevitabil sa nu-i cunosti si defetele.
Si atunci mi-am zis : "Eu vreau sa cunosc persoane care la randul lor sa ma cunoasca, dar nu vreau sa-mi cunoasca defectele, pentru ca poate atunci nu ma vor mai placea."
costi m-a calmat spunandu-mi ca daca acele persoane imi sunt prieteni adevarati, ma vor accepta asa cum sunt si nu voi fi ocolita. :)
Si totusi, cand putem fi siguri ca intr-adevar cunoastem o persoana?
Cred ca niciodata pentru ca, dupa cum am invatat la psihologie, psihicul uman este in permanenta schimbarare...
p.s.legat de rosul pur ce sta mandru pe unghiile mele; zilele trecute m-am ascuns in spatele unui rosu nu foarte intens si sidefat, desi ceea ce-mi doream cu adevarat era acest rosu ce ma stapaneste acum;
deja m-am indragostit de el...
p.p.s. noapte buna, trifoiasi ! :) >:D<
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu