Botosani, venim !

In sfarsit am reusit sa inchid trolerul. Motanul ma priveste usor dezamagit. Chitara sta culcata pe pat. Toate celulele corpului au luat-o razna. Luna este plina si rosie. N-am mai vazut-o niciodata asa. Imi place. Memoria imi joaca feste. Incerc sa-mi amintesc cum a fost anul trecut. Cred ca anul trecut nu-mi faceam atatea griji, iar acum nu stiu de ce mi le fac. Paradoxal. [imi place cuvantul asta] Anul acesta m-am pregatit mult mai mult decat anul anterior. Nevroza nu-mi da pace orice-as face. As putea spune ca deja m-am obisnuit. Mi-e foarte greu sa stau locului. Cateva versuri in mintea mea isi fac de cap:

"Nu-mi strigati ce sa fac,
Fiindca timpu-i un ac
Iara noi suntem ata din el!"

Asta este unul dintre lucrurile care imi displac profund: sa mi se spuna sau impuna ce sa fac. Stiu ca inca nu am discernamant, dar vreau sa prind lucrurile din mers. Vreau mult, foarte mult sa ma concentrez, sa nu pierd nimic din vedere, sa fiu foarte atenta.

Latina in exces poate avea ca efecte tulburari severe in comportamentul oamenilor! :)) Insa mereu am incercat sa vad partea frumoasa a oricarui lucru. De aceea, in incheiere, va impartasesc o expresie extrem de simpatica, ba chiar cea mai simpatica din cate am intalnit: "I in crucem!". Tradusa ad litteram nu are sens, dar in traducere libera inseamna "Du-te de te spanzura!". :) Este data in dictionar la verbul eo, ire, ivi, itum [a merge].