Autoportret....faza terminala :D

Iubirea - vrajitoare egocentrica

Iubirea este o vrajitoare al naibii de priceputa. Stiu ca am intrat cam brusc in subiect dar astfel am simtit nevoia. Sa revenim, chiar este o vrajitoare foarte priceputa, poate chiar printre cele mai pricepute. Dar nu este o vrajitoare ca cea la care va ganditi deja: batrana ridata, egoista, urata si malefica, ci o vrajitoare egocentrica perfect constienta de abilitatile si de valorile sale. Numai iubirea poate uni doua persoane total diferite, numai ea poate scoate la iveala tot ce e mai bun in oameni, numai ea te impinge sa iti schimbi parerea despre lucrurile care inainte ti se pareau banale sau stupide si sa te faca sa te simti firesti, numai ea implica in acelasi timp intelegrea, comunicarea, afectiunea, emotia, spontaneitatea, increderea, completandu-se una pe cealalta intr-un intreg incredibil de echilibrat, numai ea te poate impinge la compromis. A putea iubi este o adevarata binecuvantare, pentru ca nu multi o ating in decursul vietii lor, dar si atunci cand o ating sunt luati in surprindere de ea, cea demna de rangul ceresc...

sambata...

Ultimele raze de soare ale zilei mi-au mangaiat bland obrazul, parul, dar mai ales sufletul. Tipii jucand baschet in parc ore in sir fara se plictiseasca. O veverita care nu si-a aratat prezenta. O chitara chinuita de mine. O ciocolata Milka. Cativa fani falsi, din pacate. Contrastul cromatic realizat intre iarba inca verde si frunzele ingalbenite cazute una cate una clatinandu-se usor in adierea lina a vantului. Un parfum specific greu de reamintit. Un par moale si matasos. Un bloc de desen si 2 bucati de carbune. 3 ore de calm vesel, lichid, intr-o lume nebuna. Cladirea impunatoare de peste drum, cea care unora le creeaza groaza permanenta, altora le dezvolta o moara in stomacel, iar altora nu le transmite pur si simplu nimic. Ma intorc in vesnic a mea camera in care ma simt atotputernica. Momentan trebuie sa-mi canalizez atentia si energia spre ceva teme. Ma gandeam ceva mai devreme: Daca zburam mai sus decat pasarile, daca ne scufundam mai adanc decat pestii, ce mai vrem sa dovedim impotriva naturii? De ce nu putem invata legea traiului armonios intre oameni si natura fara sa o distrugem ca niste bestii malefice ce suntem uneori? Nu stiu. O zi perfect de......sambata...

Brrr....

Brrr...era mai cald la metrou decat este afara in atmosfera complet uda. Tremur...totusi mi se pare interesant fenomenul de a tremura (desigur ca gandindu-ma la asta uit de faptul ca mi-e frig) deoarece parca este o forma a corpului de a-ti arata ceea ce tu ai observat deja sau nu : faptul ca este frig. In fine, cred ca voi innebuni complet daca mai vad inca o data la metrou la acele televizoare nou-noute reclama la pasta de dinti Blend-A-Med 3D White Luxe sau la Gillete Fusion sau la Milenium Bank si alte prostii.

Astazi m-am trezit fix la 8:27, desi imi programasem ceasul desteptator de la telefon sa sune la 8:33. Ador sa observ perspicatatea corpului meu care stie cam pe la ce ora ar trebui sa se trezeasca. Profitand din plin de cele 6 minute neprogramate, am ales sa deschid geamul si sa privesc pur si simplu cerul...Hmmm...cam innorat si usor cenusiu pentru gustul meu.



De asemenea, il vad pe motanelul meu, Toto, cum ma priveste furios, parca reprosandu-mi pentru a nu stiu cata oara faptul ca iar mi-am pus ceva caiete pe pervazul de pe interior. Pacat ca nu stie ca nu le pun ca sa-l supar, ci chiar pentru binele lui pentru ca incerc sa-l dezobisnuiasca sa mai doarma acolo. Si incerc acest lucru pentru ca odata era geamul deschis si el dormea acolo si sprijinandu-se de plasa,aceasta s-a deschis si el ar fi putut sa cada, ceea ce m-a speriat grozav :D Am crezut ca voi adormi in ora de latina, noroc ca ora dureaza doar 50 min. Ar trebui sa ma apuc de bagajel, caci maine plec in excursie...uneori e bine sa mai iesi putin din rutina zilnica...:)

Autoportret...

Astazi am intrat intr-un vagon al metroului nu foarte plin deci mi-am permis sa ma asez pe un scaun . Langa mine se afla o femeie cu fetita sa in brate. In urmatoarea secunda am fost sigura de ce va urma: fata fetitei, inconjurata de doua codite balaie impletite probabil de mama ei, se lumina si atunci am stiut ca va incerca sa atinga cel putin unul dintre lucrurile care atarna de ghiozdanul meu. Si asa s-a si intamplat: s-a aplecat usor privindu-mi intrebator si apoi a atins insigna ce statea bine infipta in textura ghiozdanului, incercand sa-i ghiceasca materialul din care este confectionata. Nu a apucat prea mult timp sa o tina in manute, caci metroul ajunsese la capat si a trebuit sa coboram, insa la plecare mi-a zambit recunoscatoare. As numi asta un fel de nevoie de a simtit lucrurile, de obicei intalnita la cei mici. Si eu am inca aceasta nevoie si mi se pare absolut fireasca. In fine, apoi m-am amestecat prin multimea haotica ajungand la Unirii unde Veronica ma astepta deja de 7 minute. Am iesit impreuna la suprafata si am luat-o agale spre Universitate, intrand pe Lipscani si apoi pe o mica strazisoara care ne-a condus spre Rai, si anume "Hanul cu Tei". Nu stiu daca este de vina poate si aspectul de vechi, dar plimbandu-ne pe acolo in cautare de cartoane colorate pentru ora de educatie plastica, am simtit ceva nemaintalnit pana acum: pur si simplu nu mai voiam sa plec de acolo, as fi vrut sa intru in fiecare magazinas, sa vad fiecare articol, dar timpul nu prea ne-a permis. Insa am avut timp sa-mi achizitionez ceva ce de mult timp imi doream : carbune de desen. Abia astept sa-l incerc intr-un desen viitor. Intre timp la ora de educatie plastica ni s-a impus tema autoportretului pe acele cartoane, ceea ce nu stiu daca m-a bucurat sau nu. In mod normal sunt destul de creativa si imi place sa desenez, dar sala de clasa nu este mereu un cadru potrivit pentru orice. In fine, m-am caznit putin sa nu acord atentie harmalaiei din clasa. Iata ce a iesit :

Model





Inceput de autoportret:

Nu stiu inca numele potrivit :D

Exista un pod care te conduce dinspre copilarie spre adolescenta. Fiecare il trece cum poate. Pe partea cealalta ne asteapta o lume total diferita celei pe care am privit-o pana atunci ochi de copil. acea lume are nevoie de oameni cu nobletea-n suflet, iubirea-n inima si speranta in priviri. Tot ce trebuie sa faci este sa incerci sa nu te impotmolesti la mijlocul podului si odata ce ai trecut pe partea cealalta sa ai curajul sa-ti iei viata-n manute si sa inveti sa-ti invingi temerile, dar si sa nu uiti sa visezi...



Era o zi perfect senina. Pur si simplu simtea ca are nevoie de o zi pe care sa si-o dedice ei, ei si numai ei. Astfel si-a luat micutul ghiozdanel, si in micutul ghiozdanel cheile, telefonul mobil, mp3-ul si portofelul in care avea abonamentul la metrou si desigur buletinul. S-a dus in parc, a urcat de-a lungul unui sir relativ lung de trepte si sus a gasit o carare pe care nu o stia acolo, dar era imposibil caci ea fusese de mai multe ori in acelasi loc si nu era nicio carare. Porneste pe cararea sireata si curand se vede deja cufundata intr-o padure intunecoasa. Aceasta avea o pereche de ochi patrunzatori, un nas carn si o gura cu niste buze imense mai mult decat hidoase...A continuat sa mearga astfel vazand langa un copac un mic demon. S-a asezat langa el pe iarba fina. Acesta i-a oferit mana lui, iar ea ii analiza mana precum un copil analizeaza trunchiul unui copac taiat (pentru a-i ghici varsta), o bomboana tocmai primita (incercand sa-i ghiceasca gustul) sau precum un detectiv cazierul unui infractor...

"Iarta-ma! Eram indragostit/a..."

Ce stare de spirit, ce cer de un albastru perfect, ce mancarici in corp, ce tendinta de a fi mai bun cu toata lumea si de a o privi printr-o umbrela uriasa transparenta roz. Aud tot mai multa lume in jurul meu, aproape zilnic exclamand emotionata: "-Sunt indragostit/a!"Cred ca atunci cand esti indragostit uiti ca ti-e foame ori sete (asta pana cand corpul incepe sa-si ceara drepturile de a fi bine ingrijit), pur si simplu parca ai alt cap insurubat de gat si al tau e plecat undeva departe.



Desigur ca fiind neatent la lucrurile din jurul tau incepi sa faci greseli, minore dar tot greseli. Si atunci poate interveni scuza: "Iarta-ma! Eram indragostit si nu stiam ce se intampla." Si totusi, cate greseli poti motiva cu aceasta? Si este oare corect sa iti motivezi greselile dand vina pe seama unui sentiment atat de firesc si de frumos.



Eu nu cred pentru ca asta poate duce la uratirea lui si nu trebuie sa ne pierdem total capul, ci sa ne pastram un minimum de luciditate, astfel incat sa nu ne afectam viata cotidiana (asta insemnand in limbaj parintesc atunci cand parintii afla ca subsemnatul copil este indragostit, sa nu ne afecteze in notele de la scoala), dar eu cred ca poti fi indragostit fara ca aceasta sa aiba efecte neplacute in "viata cotidiana". Tot ce trebuie sa faci este sa iti pastrezi acea cescuta de luciditate.

Acum esti apt pentru a te indragosti...:D Indragosteala placuta tuturor ! :D